Zoreaua spontană

Ies într-o dimineață pe rouă în curtea pavată, inspectez ca de obicei buruienile care pe vremea asta ba cu ploaie ba cu soare proliferează vesele, și ce îmi văd ochii? O ZOREA crește pe gardul care ne desparte de taciturnul Troy și câinele lui care nu se împrietenește cu nimeni. O ZOREA VIOLETĂ PE CARE N-A PLANTAT-O NIMENI. Mă zgâiesc în curtea vecinului, ițindu-mi scăfârlia de după gărdulețul de lemn – nici urmă de zorele. Mă uit în curtea vecinilor din spate, Santos și Ana, care în weekenduri pun muzică cubaneză la maxim – nada. Deci pe molozul fertilizat de lângă gard a crescut o zorea fără să o fi plantat nimeni, fără să fi evadat de la vecini. Acum câteva zile făceam o listă cu plantele pe care vreau să le cultiv în jurul casei și printre primele figurau zorelele.  Am plecat să revizuiesc lista…

Poză cu floricica – mâine.

În caz că amicii uitați prin țară se întreabă ce mai fac

Răspund că așa cum frumos și simplu zice Annie Fratellinni - je vis. Zeii jazzului mă iubesc, Ken saxofonistul îmi cântă la trei clădiri distantă, am încă un motiv să mă rog de vreme însorită. Ken nu știe nici un standard, ce face el e improvizație pură. Posibil să nu știe citi partituri defel. Dar, man, ce sunet!
Nu pot să trec la subiectul titlului, căci trebuie pentru ca să-ti spui încă ceva, bibicule cetitoriu. Acuma, că dragul de Bill Rodwell pleacă din Jersey City, ne-a făcut cunoștiință cu George Coleman junior, tobarul cu chopsuri mortale, vecinul lui, drept cadou de despărțire. Foarte prietenos și jovial, juniorul, care, by the way, e cât un munte. Mă întreabă “Și tu esti muzician?” “Aăăă, eu cânt la pandeiro,” “Ești braziliancă?” “Nu, româncă”. Începe să râdă “Am trăit să o văd și pe asta, o româncă pandeiristă.”Păi probabil sunt singura” râd și eu. Dar în sinea mea mă îmbufnez. Adică ce, Scott Feiner e american și nu se miră nimeni că e pandeirist. Nimeni nu se așteaptă să cânte la banjo. Ce-ar fi să mă apuc să cânt și eu la drâmbă sau caval; sau în loc de pandeiro și cuica, dobă și buhai; ei asta-i. M-a atins la coarda “guiltului” lipsei de autenticitate, un hybris de care m-am ferit mereu. Dar sunt încă la început de drum cu percuția braziliană… O coincidență stranie e că peste drum de noi se țin cursuri de capoeira, așa că trăim în sunet de berimbau, pandeiro și agogo. Standardele braziliene ale domnului Hector au deci backgroundul ideal…

Prejudecăți în Marele Măr

Prejudecăți de Manhattan, mai ales. Poate că ați văzut Jersey Girl. Film nu total plictisitor. E un clișeu faptul că cine are mijloace financiare mai modeste, locuiește sau se mută în Jersey. În ziua de azi unii manhattanezi încă mai strâmbă din nas când aud că locuiești în Jersey. Probabil și personajele din Sex and the City ar leșina grațios la o asemenea perspectivă. Însă pentru ele, metroul, de exemplu, nu există. Iar metroul te aduce din Jersey în Manhattan mai repede decât pe cei din Brooklyn. Mai repede decât orice taxi. Sau cum îi place domnului Hector să sublinieze: suntem mai aproape de New York decât newyorkezii.

În plus, tocmai pentru că e mai puțin scump să trăiești aici, în Jersey e plin de artiști. După cum spuneam mai demult, numai pe strada noastră și cea vecină, în Downtown, locuiesc cinci muzicieni. De jazz. Plus pictori, graficieni, sculptori, fotografi, dansatori. Nu e chiar Park Slope, dar nici nu e ghetou. Poliția patrulează cu regularitate. La nici doi pași am magazine de delicatese japoneze, indiene, hispanice, poloneze, grecești, italiene. Cafenele șic, cu concerte și expoziții. La câteva străzi spre nord, parcul Hamilton e în plină renovare, iar la sud, parcul Van Vorst e încântător. Celebrele clădiri brownstone din zona Van Vorst rivalizează în bunăstare cu oricare clădire manhataneză.

Încă nu am fotografiat zidul de fortăreață al districtului  istoric Harsimus Cove; seamănă teribil cu bastioanele clujene, doar că fiind construit lângă un fost port, e ceva mai solid…

Suntem foarte fericiți în disprețuitul Jersey…

About Hector's Lounge latest menu. And Hector lives on jazz street.

Funny how Hector's Lounge was an idea that burgeoned independently in three people's minds, namely my husband's, Uca's and mine. Jazz club and guest house, artist community hub and cabaret, diner and bakery. In this endeavor, I definitely came with the name. Of course my lounge gets crystallized wherever I go, but for a while it comes to life, little by little, here, in the pirates' lair of Harsimus Cove.
When you arrive on 3rd Street, if you are lucky, you can see and hear Ken playing his soaring sax on the brownstone steps of his home. A block away, George Coleman's son plays his infectious grooves (you can definitely hear his drums from the outside!) And just across the street from us, our lovely neighbors Chelo and Maribel, animating The Grassroots Community Space, where we party every Sunday.
And not to forget the Stockinette Knitting Cafe just around the corner! So chic and warm.
Speaking about coffee, my husband had this brilliant name idea of a vegetarian diner called "The Gourmet Goat". We're both creative chefs (when I stop cooking like a woman...), so we incorporated this concept of diner/bakery/deli under the umbrella of ...my lounge. Vegan and vegetarian as usual, Hector's Lounge is lately welcoming friends at a mild but stirring Nicaraguan coffee, a mate tea from Argentina, prepared with Agave and vanilla soy milk, Egyptian licorice and mint, or a Thai Delight tea. Light meals as sandwiches with home-made hummus and avocado, steamed vegetable with rice, garlic sauce spinach and tamarind hot sauce. Or Hector's unique mango and feta sandwiches. And the choice is ever expanding.

About other Harsimus Cove delights, a bit later.

One of those magical encounters

We met the L.A. based mythical violin player at a friend's studio, for a recording. He had trouble finding the address, just like us. Musicians need a GPS most of all people, I guess.
If I had any reminiscent second thoughts about the violin in jazz, they were pulverized after listening to his exquisite live playing.
And a solar, benevolent and communicative presence, too. A true privilege knowing him.

New headquarters - osul de sepie

...in the historic district of Harsimus Cove, la o aruncătură de băț de Manhattan. Curios cum e îi e mai ușor să obțină dubla cetățenie cuiva a cărui vis e să devină apatrid, undeva în mijlocul sălbăticiei. Patria mea e natura sălbatică pe care o port mereu în mine. Sau cum zice Uca: nu-i e dor de casă celui ce își poartă casa în suflet. Să fim ca niște melci cu cochilia în inimi, dar, rătăcitorilor. Țigani locuind în propriul ghioc...

Last.fm: Eldad Tarmu & "Banatul" Philharmonic in Timișoara

A concert that crosses jazz, world and classical music in original compositions and arrangements by jazz vibraphonist Eldad Tarmu. Featured artistis: The "Tabac" String Quartet, Johnny Bota - double bass, Lucian Nagy - saxophone, Victor Miclaus - electric bass, Tavi Scurtu - drums, Cristina Pădurariu - flute and voice, Maria Chioran, Claudiu Mirea and Sorana Tarmu - backing vocals. Conductor - Pedro Negrescu.

read more | digg story